un articol de Lili Ghirişan.
"Acum câteva zile, mă îndreptam spre Cluj și printre știrile pe care le auzeam la radio, una mai interesantă mi-a atras atenția... Era vorba despre prințul Charles, care intenționează să realizeze un al doilea film despre frumusețile țării noastre, după ”Wild Carpathia”, din 2011, un film extrem de apreciat, de altfel. Gestul în sine al acestui om este remarcabil, însă nu pot să nu mă întreb de ce mereu este nevoie de un ”prinț Charles”, care să ne promoveze frumusețile și valorile noastre românești, de ce nu putem face noi asta și așteptăm tot timpul ca alții să facă ceva pentru noi...De ce artiști, regizori, cântăreți sau chiar elevii noștri olimpici, oameni cu diverse talente, nu sunt apreciați tocmai în țara lor, și de cele mai multe ori sunt ignorați sau dați la o parte și rămân în umbră, fiindcă nimeni nu valorifică potențialul acestor oameni. Dar străinii fac asta. Ne dau premii, ne pun în valoare, fac filme despre locuri care pentru ei nu înseamnă țara natală, dar care le plac prin frumusețea peisajelor, obiceiurilor, tradițiilor, lucruri simple de care noi am uitat să ne bucurăm. Sau...nu ne mai pasă. Îl auzeam într-o zi pe un ”isteț”, aflat de vreo 2-3 luni prin altă țară: ” Îmi bag piciorul în România voastră,o țară de rahat” ...da...foarte profund omul...Nu țara e de”rahat”, stimabile, ea nu are nici o vină, ci cei care au adus-o în starea asta... Și totuși...în fiecare colțișor din țara asta, există câte un tezaur, descoperit sau nu, locuri mai mult sau mai puțin cunoscute și mediatizate, locuri în care pitorescul încă se menține nealterat și aduce bucurie oricărui om care iubește natura și vrea să se bucure de puțină liniște și aer curat.
Pentru că sunt zlătneancă și întotdeauna am iubit orășelul în care m-am născut, cred că aș putea spune câteva cuvinte despre el, chiar dacă unora nu le spune nimic numele de ”Zlatna”, un oraș ascuns prin munții Apuseni și care anul acesta împlinește 1855 ani de existență. În perioada romană purta numele de ”Ampelum”, nume care avea să-l împrumute și uzina din localitate, mulți ani mai târziu. În aceeași perioadă romană, orașul a devenit un important centru de exploatare a aurului și s-a dezvoltat foarte mult, astfel că prima mașină cu aburi din Transilvania a fost instalată tocmai aici, în Zlatna.O încărcătură istorică mai aparte o aduce și faptul că, între anii 1837-1847,însuși Avram Iancu a învățat la școala din localitate.
În vremurile când Uzina Metalurgică Ampelum funcționa la capacitate și starea economică a orașului era destul de bună, a fost mult timp cunoscut ca un oraș minier, însă de când aceasta și-a închis porțile totul a devenit sumbru...în special viața oamenilor, care au plecat în diverse părți pentru a-și căuta de lucru, situație întâlnită în multe orașe din țara asta. Cu toate greutățile aferente traiului de zi cu zi, încetarea poluării a făcut ca orașul să renască cu fiecare an, natura a început să se regenereze și pot spune că acum avem un alt fel de aur, ”aur verde”, care se regăsește prin mai toate văile și luncile din împrejurimile orașului, cu multe alte atracții care devin turistice și, implicit, cunoscute, dacă vom ști să le promovăm și să le apreciem la adevărata lor valoare. În sensul ăsta, chiar a luat ființă aici un centru turistic, care prin toate resursele de care dispune, face ca orașul acesta micuț și poate destul de puțin cunoscut, să ajungă și un reper turistic pentru cei care doresc să se bucure de frumusețile naturii, în formele sale cele mai pure. Munții Trascău sunt plini de peșteri, poienițe de tot felul, trasee de drumeții sau escaladări mai mult sau mai puțin dificile. Cât privește partea urbană, totul este în continuă schimbare, orașul gri care era cândva s-a transformat încet-încet într-un oraș curat, modernizat, cu multe locuri unde îți poți petrece timpul liber. Latura culturală a fost și ea vitregită ani la rând, după desființarea cinematografelor, în special în orășele mici, ca Zlatna, unde cam singura”distracție” era să mergi la un film cu prietenii, pe vremuri...De anul ăsta însă, știu sigur că și partea asta se va dezvolta, pentru că mai sunt și oameni cărora le pasă și care își doresc să facă ceva frumos, prin tot ceea ce înseamnă să îmbraci realitatea într-o formă sau alta a ceea ce se cheamă ARTĂ. Dar,despre asta,vă voi spune data viitoare..."
"Acum câteva zile, mă îndreptam spre Cluj și printre știrile pe care le auzeam la radio, una mai interesantă mi-a atras atenția... Era vorba despre prințul Charles, care intenționează să realizeze un al doilea film despre frumusețile țării noastre, după ”Wild Carpathia”, din 2011, un film extrem de apreciat, de altfel. Gestul în sine al acestui om este remarcabil, însă nu pot să nu mă întreb de ce mereu este nevoie de un ”prinț Charles”, care să ne promoveze frumusețile și valorile noastre românești, de ce nu putem face noi asta și așteptăm tot timpul ca alții să facă ceva pentru noi...De ce artiști, regizori, cântăreți sau chiar elevii noștri olimpici, oameni cu diverse talente, nu sunt apreciați tocmai în țara lor, și de cele mai multe ori sunt ignorați sau dați la o parte și rămân în umbră, fiindcă nimeni nu valorifică potențialul acestor oameni. Dar străinii fac asta. Ne dau premii, ne pun în valoare, fac filme despre locuri care pentru ei nu înseamnă țara natală, dar care le plac prin frumusețea peisajelor, obiceiurilor, tradițiilor, lucruri simple de care noi am uitat să ne bucurăm. Sau...nu ne mai pasă. Îl auzeam într-o zi pe un ”isteț”, aflat de vreo 2-3 luni prin altă țară: ” Îmi bag piciorul în România voastră,o țară de rahat” ...da...foarte profund omul...Nu țara e de”rahat”, stimabile, ea nu are nici o vină, ci cei care au adus-o în starea asta... Și totuși...în fiecare colțișor din țara asta, există câte un tezaur, descoperit sau nu, locuri mai mult sau mai puțin cunoscute și mediatizate, locuri în care pitorescul încă se menține nealterat și aduce bucurie oricărui om care iubește natura și vrea să se bucure de puțină liniște și aer curat.
Pentru că sunt zlătneancă și întotdeauna am iubit orășelul în care m-am născut, cred că aș putea spune câteva cuvinte despre el, chiar dacă unora nu le spune nimic numele de ”Zlatna”, un oraș ascuns prin munții Apuseni și care anul acesta împlinește 1855 ani de existență. În perioada romană purta numele de ”Ampelum”, nume care avea să-l împrumute și uzina din localitate, mulți ani mai târziu. În aceeași perioadă romană, orașul a devenit un important centru de exploatare a aurului și s-a dezvoltat foarte mult, astfel că prima mașină cu aburi din Transilvania a fost instalată tocmai aici, în Zlatna.O încărcătură istorică mai aparte o aduce și faptul că, între anii 1837-1847,însuși Avram Iancu a învățat la școala din localitate.
În vremurile când Uzina Metalurgică Ampelum funcționa la capacitate și starea economică a orașului era destul de bună, a fost mult timp cunoscut ca un oraș minier, însă de când aceasta și-a închis porțile totul a devenit sumbru...în special viața oamenilor, care au plecat în diverse părți pentru a-și căuta de lucru, situație întâlnită în multe orașe din țara asta. Cu toate greutățile aferente traiului de zi cu zi, încetarea poluării a făcut ca orașul să renască cu fiecare an, natura a început să se regenereze și pot spune că acum avem un alt fel de aur, ”aur verde”, care se regăsește prin mai toate văile și luncile din împrejurimile orașului, cu multe alte atracții care devin turistice și, implicit, cunoscute, dacă vom ști să le promovăm și să le apreciem la adevărata lor valoare. În sensul ăsta, chiar a luat ființă aici un centru turistic, care prin toate resursele de care dispune, face ca orașul acesta micuț și poate destul de puțin cunoscut, să ajungă și un reper turistic pentru cei care doresc să se bucure de frumusețile naturii, în formele sale cele mai pure. Munții Trascău sunt plini de peșteri, poienițe de tot felul, trasee de drumeții sau escaladări mai mult sau mai puțin dificile. Cât privește partea urbană, totul este în continuă schimbare, orașul gri care era cândva s-a transformat încet-încet într-un oraș curat, modernizat, cu multe locuri unde îți poți petrece timpul liber. Latura culturală a fost și ea vitregită ani la rând, după desființarea cinematografelor, în special în orășele mici, ca Zlatna, unde cam singura”distracție” era să mergi la un film cu prietenii, pe vremuri...De anul ăsta însă, știu sigur că și partea asta se va dezvolta, pentru că mai sunt și oameni cărora le pasă și care își doresc să facă ceva frumos, prin tot ceea ce înseamnă să îmbraci realitatea într-o formă sau alta a ceea ce se cheamă ARTĂ. Dar,despre asta,vă voi spune data viitoare..."
Despre cum eram se cântă aici.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Opinia ta e binevenită!