Programul Festivalului
Vineri 14 iunie 2013
Ora 18.00-19.00 Parada portului popular din zona Zlatna – localnicii
din satele ce aparţin de oraşul Zlatna vor veni însoţiţi de către
preotul comunităţii să îşi prezinte portul, obiceiurile şi cântecele în
faţa oaspeţilor de seamă ai urbei; parada se desfăşoară pe aleea
pietonală între locomotiva Mocăniţa şi stadion
Ora 19.00-20.00 Moment artistic – muzică şi dansuri populare specifice zonei (Traian Jurchelea)
Ora 20.00 Deschiderea festivalului
20.00- 20.30 Prezentatorul anunţă care este scopul şi obiectivul acestui festival, iar primarul şi invitaţii speciali vor ţine scurte discursuri de „Bun venit!”; se va prezenta componenţa juriului
20.30-21.15 Moment artistic – ISTORIA ZLATNEI – o reconstituire artistică a tumultoasei existenţe milenare a străvechiului Ampelum; spectacol regizat de Gabriel Boholţ
21.45-22.00 Prezentatorul anunţă ce filme vor rula în această seară
22.05 – 23.30 Vor rula filme intrate în concurs, iar prezentatorul va spune câteva cuvinte despre fiecare film

Sâmbătă 15 iunie 2013
20.00 – 20.20 Prezentatorul anunţă programul celei de-a doua zile a festivalului
20.20-21.25 Moment artistic – Etno-Flacăra: Tică Lumânare & friends
21.25-21.30 Prezentatorul anunţă filmele care vor intra în competiţie în această seară
21.35-23.00 Vor rula filmele acceptate la jurizare; scenariul fiecăruia dintre acestea va fi amintit pe scurt de către prezentator
23.00-23.15 Maestrul Geo Saizescu şi reputatul actor Sebastian Papaiani ne împărtăşesc din clusile filmării peliculei „La Porţile Pământului”, turnate chiar în zona unde astăzi se desfăşoară FIFE Zlatna
23.20-01.00 Va fi prezentat filmul artistic românesc, de lung metraj:
„La Porţile Pământului”, în regia maestrului Geo Saizescu, cu o distribuţie demnă de invidiat: Dem Rădulescu, Sebastian Papaiani, George Constantin, Magda Barbu, Ilinca Tomoroveanu, Florina Luican şi Mitzura Arghezi

Duminică 16 iunie 2013
20.30-21.00 Prezentatorul anunţă începerea festivităţii de premiere
21.00-22.00 Decernarea premiilor filmelor câştigătoare şi vizionarea acestora
22.00-22.30 Primarul şi invitaţii FIFE Zlatna ţin scurte alocuţiuni la încheierea festivalului
22.30 -23.00 Spectacol folcloric
23.00 Masa festivă

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Opinia ta e binevenită!