Pentru cei din Trâmpoiele nu e un secret că există o cetate la Grohaş, denumită cetatea de la Mărul Roşu. S-a speculat că e o cetate turcească, existând şi o legendă în acest sens, istorisită de neobositul Achim Emilian celor de la Formula AS:
"Spre miazănoapte îmi arată o spinare bombată, înaltă şi rotundă de
munte, numită cum nu se poate mai potrivit: "Mărul Roşu". Din cele mai
vechi vremuri până azi, almăşenii cred ca muntele asta e pe dinăuntru
gol. Şi că în pântecul mărului acela gigantic de stâncă se afla o întreagă cetate turceasca plină de comori, între care şi un viţel de
aur, dar toate sunt închise în adâncuri cu mare blestem. Mulţi căutători
de aur au încercat să scormonească muntele asta, dar cu toţii au fost
loviţi de tainica vrajă, fiind purtaţi de duhuri turbate prin râpi
adânci, rătăciţi prin pâraie, desişuri sau pierzandu-şi minţile.
Până
aici ar părea poveste. Emilian Achim are însă declaraţia acelui bătrân
almăşan, a lui baciu Ionuţ care, întorcându-se de pe frontul întâiului
război mondial, a fost întrebat de o cătană turcească "Că de unde
este?". El a răspuns că din Ardeal, din Munţii Apuseni. "Da, dar de
unde?", l-a întrebat iarăşi turcul, şi baciu Ionuţ i-a spus că din
Almaşu Mare. Atunci militarul turc s-a îngălbenit la faţă, a oftat lung şi i-a zis ceea ce moţul ştia deja: că acolo, în Muntele Mărul Roşu,
zis Grohaş, e zăvorâtă o cetate turcească, având în ea o mare comoara şi
un viţel de aur. Şi că să se păzească. Emilian Achim a cunoscut el însuşi pe mulţi localnici care au păţit-o doar când se apropiau cu
gânduri prădalnice de culmea aceea, pe alţii care au văzut acolo aurul
arzând, nu mai departe cei din familia Hendrea - trăiesc şi azi -, care în noaptea de Înviere au văzut întreg muntele luminând în întuneric.
Apoi, legenda poate fi verificată doar lovind pământul cu piciorul:
"Nu-i minciună, duceţi-vă şi vedeţi: oriunde în vârful muntelui baţi
puternic cu piciorul în pământ, sună a gol!...". Şi nu în ultimul rând,
un lucru dă crezare legendei lui Achim-tatăl. Deşi se ştie că muntele
Mărul Roşu e straşnic de bogat în aur, acolo nu s-au făcut lucrări de
minerit şi nici cercetări niciodată, absolut deloc. Nici inginerii lui
Ceauşescu n-au cutezat să înfrunte muntele ăsta."
Acum, ca să ne înţelegem, Grohaşul e cam la aceeaşi distanţă de comuna Almaşu Mare ca şi de Trâmpoiele. În fiecare legendă este şi un sâmbure de adevăr.
Aşa că am purces către Grohaş, după câteva discuţii cu localnicii din Trâmpoiele, să găsesc cetatea. Evident că nu mă aşteptam la ziduri. Şi am găsit-o. Un pătrat de 35 de 35 de metri, mărginită de un val de pământ cu grosimea de 2 metri şi ceva.
Ce m-a frapat a fost modul de construire (val de pământ exterior), amplasarea ei (nu în vârf, ci la poalele muntelui, la intersecţie de drumuri) şi faptul că e pătrată (nu e o caracteristică a fortificaţiilor medievale). Aşa că am apelat la un specialist, un prieten de la muzeul din Alba Iulia.
Aşa cum mă aşteptam, fortificaţia datează din perioada romană. Un turn de observaţie. Dar de care?
"Pe baza coraborării surselor scrise cu rezultatele cercetării
arheologice se pot identifica
totuşi următoarele tipuri distincte de fortificații minore,
separate în general de mărimea suprafeței fortificate:
1. Turnuri (cf. turris/pyrgos/phrourion)
– Este tipul de fortificație cu dimensiunile cele mai reduse (o medie de 5 x 5
m, dar începând de la c. 3 x 3 m până la 10 x 10 m).
2. Fortificații de tip burgus (cf. burgus/pyrgos/centenarium)
– pot fi considerate „turnurile” cu dimensiuni mai mari de 10 x 10 m, care
permiteau de altfel o locuire ceva mai serioasă la interior.
3. Fortificații de tip quadriburgium (cf. tetrapyrgion
/ quadriburgium / praesidium / centenarium / castra / castellum / phrourion)
– pe lângă planul clasic, formă rectangulară cu cele patru turnuri de colț,
există o serie întreagă de variante (cu turnuri intermediare, cu turnuri care flanchează
poarta, deviate de la planul rectangular) şi o certă evoluție în timp. Suprafața
unei asemenea fortificații variază între 0,05 – 0,40 ha, la fel cu rare excepții
sub şi peste acest nivel.
4. Fortificații de tip castellum minor (cf. praesidium
/ centenarium / castra / castellum /phrourion): Această categorie este
specifică epocii romane timpurii, fiind destinate îndeosebi trupelor de numeri,
însă în perioada târzie se pot întâlni diverse forme de fortificații de plan rectangular
sau poligonal, care sunt utilizate cu predilecție în scop militar. Am
considerat că în această categorie trebuie plasate toate fortificațiile cu o
suprafață mai mare de 0,40 ha până către limita de 1 ha considerată ca desemnând
o fortificație minoră."
Este destul de clar că rolul acestui turn, aşezat atât de aproape de o zonă plină de exploatări miniere, este unul de supraveghere, de a asigura securitatea zonei respective.
Ce e cu adevărat, vom afla doar după o cercetare arheologică, care dacă totul merge bine, o vom face anul acesta. Revenim cu amănunte.
Ar fi putut arăta aşa.
Duminică a avut loc o sărbătoare a satului Trâmpoiele, "Fii Satului", cu ocazia instalării noului preot, părintele Truţă. Este un model al cunoscutei sintagme româneşti "Omul sfinţeşte locul" şi aş adăuga eu se pot face lucruri minunate cu puţin, dar cu implicare. Au fost de toate, parada portului popular, muzică populară, plăcinte, mici şi bere. 
