Cred că în direcţia în care se mişcă Zlatna, avem nevoie de oameni care să ştie "cu ce se mănâncă" turismul. Evident că, în viitorul apropiat, trebuie făcute calificări în domeniu, dar tinerii trebuie să ştie realităţile acestei ţări, unde ne aflăm şi ce putem face ca să dezvoltăm această ramură. Proiectul Pro Natura se află la cea de a VII-a ediție și este o inițiativă
a Consiliului Judeţean Alba realizată în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Alba.
Proiectul cuprinde activități complexe respectiv un concurs desfășurat
pe 2 secțiuni, pentru gimnaziu și licee. În cadrul acestuia, elevii și
cadrele didactice participă la 9 secțiuni: este vorba despre
drumeții și excursii, ecologizări, plantări de puieți, întâlniri cu
specialiștii, simpozioane, comunicări, organizarea unor spații
expoziționale, realizarea unor manifestări culturale cu profil Pro
Natura , realizarea unei reviste școlare cu profil de ecologizare și de
expediție școlară. Acțiunea este una unică în țară. Un dintre cele mai
bine punctate sesiuni este cea de expediție școlară în care minim 10 elevi
conduși de un cadru didactic, desfășoară o expediție în munți de
minimum 7 zile în care dorm în corturi, își pregătesc singuri hrana și
studiază o temă de cercetare pe care o înaintează juriului alături de
jurnalul expediției.
Este evident că expediţia şcolară necesită cel mai mare efort, e vorba atât de mersul pe jos cu rucsacul în spate, dar şi logistică, transport şi găsirea unui traseu cât mai variat. Dacă în anii trecuţi, Cercul de Turism "Dor de Munţi" a organizat două expediţii, una de 98 kilometri, pe jos între Zlatna şi Arieşeni, iar alta, între Zlatna şi Sălciua (Huda lu Papară), anul aceasta expediţia va avea următorul traseu: comuna Poşaga, Scăriţa Belioara -Şesul Craiului- Vf. Muntele Mare- Vf. Balomireasa- Preluca (comuna Horea)-Gheţarul de la Scărişoara.
Cercul de Turism "Dor de Munţi" îşi propune să dezvolte în rândul elevilor iubirea pentru natură, să îi atragă către activităţile desfăşurate în zonele montane a judeţului Alba şi nu numai, să le dezvolte capacităţile de lucru în echipă şi aptitudinile de acomodare în orice tip de situaţie.
Până când vom reveni cu poze şi amănunte, vă las să vă delectaţi cu poze din expediţiile trecute.