luni, 1 aprilie 2013

Cheile Glodului

Rezervaţia Naturală Cheile Glodului , înfiinţată  în anul 1995 prin Hotărârea Consiliului Judeţean Alba nr.20/1995, reconfirmată prin  Legea 5/2000, este arie naturală protejată complexă de interes naţional şi corespunde categoriei IV IUCN şi anume arie de gestionare a habitatelor /speciilor: arie protejată administrată în special pentru conservare prin intervenţii de gospodărire.
           În prezent, Cheile Glodului fac parte din situl Natura 2000, ROSCI0029 Cheile Glodului, Cibului şi Măzii- cu o suprafaţă totală de 735 ha, administrat de A.T.E. Trascău Corp Zlatna.


 

Scopul principal al Rezervaţiei Naturale Cheile Glodului este protecţia şi conservarea habitatelor şi speciilor naturale sub aspect floristic, faunistic, forestier, hidrologic, geologic, speologic şi paleontologic. De asemenea se urmăreşte excluderea şi prevenirea activităţilor de exploatare sau utilizare a resurselor naturale care contravin obiectivului de conservare, precum şi asigurarea de condiţii pentru activităţile educaţionale, recreative şi de cercetare ştiinţifică. Rezervaţia Cheile Glodului este situată în partea de sud-est a Munţilor Stânijei, o subdiviziune a Munţilor Metaliferi, în lungul Pârâului Ardeu, afluent al Pârâului Geoagiu, la limita dintre judeţele Alba şi Hunedoara. Altitudinea maximă este de 712 m, cea minimă de 450 m.







Rezervaţia Cheile Glodului este o rezervaţie complexă, reprezintă un relief pitoresc, cu abrupturi golaşe, în trepte, străpunse de ogaşe şi dominate de ţancuri, conservând totodată şi o bogată vegetaţie şi este situată administrativ în: comuna Almaşul Mare, sat Glod ( parţial); partea sudică a cheilor aparţine de comuna Balşa, sat Ardeu, Judeţul Hunedoara. Rezervaţia Cheile Glodului rezervaţia cuprinde 82 ha, la care se adaugă 73 ha zona tampon, totalizând 155 ha. Limita rezervaţiei urmăreşte muchia de la care porneşte abruptul cheilor de pe ambele părţi ale văii de la înălţimea de 600-700 m. Spre nord, limita se află în lungul a două ogaşe care ajung în Valea Glodului, unul din dreapta pe sub Dealul Vârtoapelor (681 m), şi altul din stânga pe sub versantul nordic al Văii Glodului (768m), ambele reprezentând şi limita de pădure. Din culmea Vârtoapelor (687m) se continuă pe muchia abruptului (în lungul curbei de 650m), din locul de unde pornesc crestele secundare şi ogaşele din cuprinsul cheilor. După un mers sinuos se ajunge la extremitatea sudică a abruptului care mărgineşte Dealul Grohurilor (741 m). De aici se întoarce cu aproximativ 180º, şi urmărind marginea pădurii, coboară până în firul văii, de unde se continuă pe versantul stâng, spre est, pe la baza abruptului calcaros prelungit din culmea Pleaşa Ardeului. Această ultimă porţiune formează limita de sud a rezervaţiei. În continuare limita merge pe muchia abruptului, îndreptându-se spre nord, şi cu un mers sinuos, care se menţine la 650-700 m, ajunge în prelungirea Măgurii Ardeului, pe care o ocoleşte, urmărind cu aproximaţie muchia abruptului şi limita pădurii.

Structura şi evoluţia componentelor naturale


Geologia - Cheile Glodului au fost tăiate în calcare  de vârstă jurasică ( Jurasicul superior ) , constituite  într-o bandă cu lăţime de 400-500 m , până la peste 1km,  dispusă de la est la vest  între văile Cibului şi Geoagiului. Calcarele stau pe un masiv de ofiolite (  un complex de bazalte şi diabaze provenind din Jurasicul inferior şi mediu ).


Relieful : Cheile Glodului sunt adâncite într-un platou calcaros, ce corespunde unei suprafeţe de netezire specifice M-ţilor Metaliferi , aflată la 650-700 m , numită Feneş Deva. Deasupra ei se înalţă cu câţiva metri ( pâna la 100 m ) , o serie de măguri teşite Măgura Glodului ( 768 m ), Măgura Ardeului ( 770 m ), Pleaşa Ardeului ( 855 m),  Dumbrăviţa ( 730 m). Pe această suprafaţă  apar numeroase forme carstice ( doline, văi carstice etc. ). Abrupturile calcaroase ale cheilor sunt ,în general, în trepte şi prezintă ţancuri, creste secundare şi abrupturi transversale în lungul ogaşelor care le fragmentează. În cuprinsul cheilor se găsesc trei peşteri : Peştera Zidită ( a nu se confunda cu cea din Cheile Madei ), Peştera Feciorilor şi Peştera cu două guri, iun aven denumit de localnici Peştera fără fund, precum şi Izvorul Tămăduirii.

Sursa foto aici.



Cheile Glodului văzute din satul Ardeu.


Hidrografia : Lungimea Pârâului Glodului, de la intrarea în chei, până la limita de sud a zonei tampon ( D. Cetăţii ) este 2,25 km .Pe el se grefează dintr-o parte şi câteva ogaşe cu scurgere temporară. În cuprinsul rezervaţiei predomină circulaţia subterană carstică.


Sursa foto aici.


Vegetaţia : Versanţii Văii Glodului , în limitele rezervaţiei, sunt acoperiţi în cea mai mare parte cu păduri de fag ( Fagus sylvatica ) , în maestec cu gorun ( Quercus petraea ). Pădurea este peticită de ţancurile, crestele şi stâncile de calcar şi de areale mici  de ierburi şi arbuşti, în general pajişti de stâncărie calcaroasă . În zona tampon pădurea ocupă suprafeţe mai mici care se întrepătrund cu  suprafeţe de vegetaţie arbustivă şi pajişti folosite ca păşune sau fâneaţă.
           
Posibilităţi de campare: Se poate campa în amonte de chei în poienile existente acolo,în curţile localnicilor din satul Glod, sau în aval în poienile din satul Ardeu sau de asemenea în curţile localnicilor. Accesul la respectivele poieni este accesibil cu automobilul prin satul Glod sau prin satul Ardeu.
Posibilităţi de alimentare: în ambele sate se găsesc  magazine mixte - cârciumi cu un program neregulat. Se pot cumpăra unele produse autohtone (lapte, brânză, ţuică etc.) de la localnici.


Atenţionări: Cheile sunt declarate rezervaţie naturală (custode oficial ATE Trascău Corp Zlatna), fapt care impune respectarea normelor de turism civilizat, bazat pe principii ecologice şi menţinerea unor relaţii respectuoase cu localnicii. Toate activităţile susceptibile de a avea un impact, chiar şi minor, asupra rezervaţiei, trebuie avizate de custodele ariei protejate, respectiv Asociaţia de Turism şi Ecologie Trascău Corp Zlatna.




Posibilităţi de practicare a turismului:

În prezent, numărul de turişti este redus, în principal din cauza lipsei capacităţii de cazare în zonă şi a stării drumurilor. Singura pensiune din zonă, în prezent, este Casa David, www.pensiuneacasadavid.ro, situată în satul Cib. Se poate caza la localnici, însă condiţiile sunt precare. Se poate alege cazarea în Staţiunea Geoagiu Băi şi apoi efectuarea de excursii de o zi în Cheile din Bazinul Văii Geoagiu. Drumul dintre Cheile Glodului şi Almaşu Mare cu ambele deviaţii către Geoagiu Băi şi Zlatna,  a fost recent asfaltat. O singură porţiune mai este neasfaltată, de apx. 4 km, de la intersecţia unde drumurile se despart: în stânga către Cib-Cheile Cibului, iar în dreapta către Glod-Cheile Glodului . Celor care vin dinspre Geoagiu Băi, vor merge pe traseul Geoagiu -Bozeş- Ardeu drumul fiind asfaltat până în sat. Inimosul Emilian Achim,  a organizat o reţea locală, neomologată, de ghizi locali. Pentru Glod puteţi apela la: Achim Florin - 0745.569.475 . Pentru orice problemă puteţi apela şi la Primăria Comunei Almaşu Mare: Tel.: 0258.850.105, Fax: 0258.850.014. Primar – Zaharie Aron – Tel.: 0258.850.165, Mobil: 0745.048.322. Şi bineînţeles, la ATE Trascău Corp, Tel 0745-306805.
 Se poate practica alpinismul şi escalada sportivă pe traseele amenajate în amonte de satul Ardeu. Gradul şi numele traseului sunt inscripţionate la bază. Pentru topo-ul zonei, acces consultaţi pagina de alpinism de pe www.amunteanu.go.ro.
            Pe lângă degustarea de bucate tradiţionale la localnici: brânză,lapte, ţuică (palincă), plăcinte, se pot efectua drumeţii pe traseele marcate spre Cheile Măzii, Cheile Cibului.

Trasee turistice:


1.Zlatna – Cheile Cibului- Ardeu -Cheile Măzii ( Madei)
Marcaj; cruce roşie Durata: 7- 8 ore
Caracteristici: traseu de atât de culme cât şi de vale, trece prin sau prin aproprierea tuturor cheilor din bazinul Văii Geoagiu.
2.Cheile Cibului –Cheile Glodului- Izvorul Tămăduirii –Ardeu 
Marcaj; triunghi roşu Durata: 3 ore
Caracteristici: traseu de atât de culme cât şi de vale.
Mai multe detalii pe www.trascaucorp.ro.


Diverse : în zonă se întâlnesc frecvent vipere cu corn. Atenţie sporită, zona abruptului nu este vizitată de către localnici sau eventuali turişti, potecile de acces la pereţi sunt înguste, dificil de urmărit sau inexistente.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Opinia ta e binevenită!